VIs de iarna!

A fost odata ca-n povesti, incat daca nu as fi fost eu sa povestesc nu s-ar fi intamplat.
Se spune din batrani ca roata se invarte si cat timp roata se va invarti, vom fi supusi mereu aceluiasi ciclu al vietii de care vom gasi adesea de pret a ne minuna degeaba ca mai apoi, aceiasi NOI, sa ne minunam de cat de inocenti am putut fi.
O minte inteleapta ajunge sa spuna spre finalul operei sale cum ca si-a gasit fericirea, insa din vechi timpuri putem spune ca mintiile intelepte si-au gasit fericirea si odihna doar la sfarsitul vietii, tragic! am spune; insa tot ei ne invata cum trebuie sa ne traim viata. Eroii povestii noastre nu sunt modele ale fictiunii noastre cotidiene, ei, eroii, isi gasesc radacinile in cele mai ascunse crevase ale simturilor noastre, ei sunt noi si noi suntem ei in acelasi timp. Ne fac adesea sa ne identificam cu ei cat si sa fim revoltati in acelasi timp, ne pun la indoiala principii dupa care credem ca traim si legi pe care le urmam orbeste. Doar ei ne fac sa visam la ceea ce ar fi putut fi, la ceea ce am fi putut deveni in fiecare moment de pana acum al vietii noastre, ne urmaresc atent pasii si noi incercam sa-i urmam pe ai lor, ne zdruncina credintele si ne fac mai buni sau mai rai in acelasi timp, ei, eroii sunt cei care pot sa ne dea viata dar pot sa ne si-o ia de mii de ori intr-o secunda.....
De ce mai avem nevoie de ei? are rost uneori sa ne intrebam, ei bine, avem nevoie, fara ei nu ne putem ridica desupra la ceea ce suntem din nastere, simple fiinte ce nu gandesc, ce au mereu nevoie de ajutor, inocenti ca sa nu spunem altfel. Trebuie sa ne identificam cu mai mult intotdeuna, numai asa vom putea sa ne dezvoltam, sa ne afirmam sinele ca o fiinta ce nu doreste de la viata doar ce-i ofera asa zisul destin, tot ce conteaza este daca vrei sa-ti faci tu destinul sau sa-i lasi pe altii sa ti-l scrie pe masura ce tu joci dansul unui papusar care te trage de ate.

......alege ce vrei sa fi! Dansator sau Coregraf ?

>>memento mori<<

Ceea ce citesti acum nu este o poveste, este ceea ce ramane in urma ei, in urma eroilor sai, si a faptelor acestora de vitejie sau lasitate , nu trebuie sa citesti o poveste pentru a ti-o putea imagina mai bine. De ce sa fi ceea ce a gandit mintea altcuiva, ce te face pe tine sa crezi ca poti simti ceea ce a incercat sa-ti transmita persoana respectiva? Refuz, refuz categoric sa ma las condus de lasitatea altora de a a-si lua in maini propriul lor destin si a face din acesta ce pot ei mai bine prin puterile care le sunt date ...
Ma gandeam sa scriu o poveste despre eroi...sau despre unul cel putin, insa la scurt timp mi-am dat seama ca nu pot fi unul, insa pot fi eu insumi, nu stiu daca am fost erou pt cineva sau daca voi putea fi vreodata, insa mi-ar placea foarte mult.
Ce poate fi mai frumos decat sa fi eroul cuiva? Probabil mai sunt si alte sentimente care sa te faca sa te simti important...insa prea putine care sa-ti puna in valoare ceea ce ai mai scump pe lume si anume pe tine insusi asa cum esti in cea mai pura forma, neintinat de reguli si legi, de ganduri rele si de oameni dornici sa te distruga, trebuie sa fi tu insuti ca sa descopri eroul din tine...
Incerc sa ma regasesc, incerc sa ajung eroul cuiva, intr-o poveste ce se pare ca nu mai are sfarsit, ce continua....si continua....pana cand? numai timpul stie...
Timpul este singurul care poate spune daca eu sunt sau nu sunt eroul povestii mele..sau doar am incercat sa fiu...
Prefer sa ma cred unicat si in acest fel sa fiu eu insumi...sa nu ma las prada simplitatilor cotidiene care nu fac altceva decat sa te distruga incet incet...
Trebuie sa iubesti in viata tot ce e frumos...frumos nu numai pentru tine cat si pentru divinitate si cand spun divinitate nu ma refer la Dumnezeu, ma refer la divinitatea din fiecare si divinitatea mea imi spune sa pun totul sub semnul intrebarii si sa nu ma las condus de nimeni, doar asa voi putea fi eu insumi.

Momentan , dupa mai mult de doi ani sunt eu insumi iar...nu stiu motivul, dar povestea care mi se desfasoara in fata ochilor este cat se poate de vivida si reala...ma bucur de ea in fiecare zi si nu cer decat sa fie vazuta si de altii... poate ca sentimentul de a ma face reauzit este doar in mintea mea insa povestea ce se desfasoara in fata mea ma sperie, ma sperie de moarte! De ce oare sa ma sperie sa fiu eu iar insumi? Eu nu gasesc raspunsul...poate tu o sa reusesti... Tu,cel ce asculta si nu zice nimic, cel ce poate judeca sau poate gratia in orice moment al vietii mele fara ca eu sa fiu parte la judecata....

Este tarziu...si povestea din mintea mea trece de granitele simturilor comune....ceea ce ma supara mai mult este ca nu pot spune in cuvinte ceea ce simt.... Nu fac decat sa astept ca cineva sa ma inteleaga....gresesc...trebuie sa urli din tot sufletul ca sa te faci auzit..
Exista sentiente ce le putem spune in fiecare zi, le uzitam atat de des incat nu mai au valozre, dar cum iti poti spune tie insuti ca traiesti, traiesti din nou si visezi, este ceva ce ma depaseste...poate mintea mea imi joaca feste dar in acelasi timp imi satisface nevoia de a traii, am fost eu...m-am pierdut...si m-am regasit...sunt din nou eu....si vreau sa raman asa...



Povestea va continua......

intre doua lumi....

Trebuia sa scriu chiar acum pentru ca momentul conteaza, o clipa un minut , o secunda sau o viata intreaga nu pot povesti ceea ce un singur moment iti pot releva, gandul trebuie spus , trebuie impartasit incat de fiecare data cand il vei avea de atatea ori il vei perde la fel de usor incat vei regreta tot de atatea ori.... A trebuit o singura secunda ca sa se schimbe ceva in mine, sa ma faca sa vad intradevar ce se intampla cu mine, ma voi schimba, ceva in mine nu va mai fi la fel niciodata si acesta este momentul in care am constientizat.
Acesta este momentul de care trebuie sa profit , trebuie sa scot ce e mai bun din noul imbold la care sunt supus....

Ma schimb, ma transform, ceea ce acum cativa ani a disparut, au fost de ajuns doua zile sa ma dezghete, nu am ce pierde acum, trebuie sa fiu din nou EU.

Ma declar EU din nou.
Ma declar LIBER din nou.
Ma declar OM ca toti ceilalti.
Ma declar in VIATA din nou.
Ma declar un om FERICIT.


Numai liber are un om o viata fericita!

Memoriile unui fumator...

  Uite ca am reusit sa ajung in a doua zi din ,,pauza,, pe care mi-am propus-o , mi-am spus ca nu are rost sa ma ambitionez sa ma las complet de fumat insa impactul este mai mic asupra subconstientului  cand te gandesti ca iei numai o pauza.

 Au trecut mai bine de 2 ani de cand am luat ultima pauza, am incercat sa vad care din circumstantele de atunci care m-au ajutat mai sunt valabile si acum, din pacate nici unul, mentalitatea este cu totul alta si motivele, mi-am dat seama, sunt complet diferite; cel putin asta incerc eu sa cred si in acest fel sa ma motivez in continuare.

 Incep cu ce-i mai putin important pentru unii insa pentru mine a facut mare diferenta dupa numai 14 ore fara fumat, primul lucru pe care l-am observat a fost drumul spre lucru, nu mai era constituit doar din imagini ci si din mirosuri, m-am bucurat de finele miresme ale florilor si a ierbii proaspat cosite din fata blocului si m-am si minunat de mirosul foarte imbietor de transpiratie din vechiile troleibuse comuniste, asta e, orice facem are doua fete, sa incerc totusi sa privesc partea buna a lucrurilor.

  Vorbim de miros , asa ca pentru barbatii fumatori am si o intrebare: Cand ai intors ultima data capul dupa o femeie ce raspandeste cel mai fin si dulce parfum? si cand spun asta nu ma refer la cele care fac baie in parfum dimineata ci la femeia care nu vrea sa iasa in evidenta, care se grabeste la lucru dimineata, ce nu se etaleaza in nici un fel si care are mintea atat de ocupata incat nici nu-ti observa brusca privire pe care al ei parfum te face sa i-o arunci in graba, sa te buimaceasca in asa fel incat sa nu poti spune daca ce ai simtit este sau nu real, a fost un parfum? sau doar imaginata mea?.... ei bine...ma pot bucura ca pot spune dupa 2 ani ca am resimtit din nou ceva ce am pierdut de mult....

  Dar cum dragostea se spune ca trece prin stomac sa va mai spun ca dupa tot atata timp am simtit cu adevarat gustul mancarii, pe cat de simpla pe atat de gustoasa mi s-a parut, ceea ce inainte mi se patrea slab sarat acum mi s-a parut saramura... ca sa nu mai spun de toate celelalte gusturi care mi-au inebunit brusc simturile si care ca pe un copil o acadea m-au facut sa tresar in sinea mea plin de bucurie...

  Azi, in a doua zi, pentru prima data in ultimele minim 3 luni mi-a disparut durerea apasatoare din piept, pot in sfarsit sa trag aer in piept la volumul maxim fara sa ma doara ceva, dimineata m-am resimtit un pic insa am incercat sa trec si peste asta, un sfat bun celor care m-ai incearca, beti multe lichide, preferabil apa minerala sau plata , evitatiile pe cele cu indulcitori pt ca va pot provoca pofta de fumat mai mult, aceasta fiind o alternativa la mancatul excesiv cu care unii se confrunta ce le poate intradevar provoca probleme de greutate , daca simtiti nevoia sa mancati totusi ceva, inceracati Tic-Tac, nu-i scump si o pilula este de ajuns pentru a-ti extirpa gandul de a fuma, si daca ajungi sa tragi un fum mai mult diferentele dintre gusturi iti vor provoca repulsie..

  Cam atat pentru primele doua zile..sper sa pot revenii si in urmatoarele cu aceiasi bucurie de a putea sa-mi continui pauza...

 Maine discutam de a doua parte buna pe care abea astept sa o pot simti din nou....amintirile deja ma tulbura...:)))

  

O zi in Miercurea Ciuc...

Oare la ce sa gandesc mare parte din romani cand aud de Miercurea Ciuc? Adeseori mi-am pus intrebarea insa raspunsul a variat de fiecare data, lasand deoparte toate prostiile legate de segregare si mai stiu eu ce tampenii inventate de catre politicieni si oameni care au interese vadite catre a mentine aceasta imagine de ,,Bastion al Secuilor,, va pot spune ca reintoarcerea dupa cativa ani buni in acest oras, fie ea doar pentru cateva zile, care pana acum s-au dovedit destul de patimase pentru ca ploaia ne da dureri de cap, a fost una foarte placuta. Doua lucruri te leaga de orice loc, frumusetea acestuia si prieteniile legate in acel loc, din fericire pentru mine ma leaga ambele de acest fumos oras. Cine se mai poate lauda cu un oras asa de curat si frumos estetizat, cu un grad de poluare foarte mic si care privind in perspectiva unui concediu iti ofera o multitudine de variante, trebuie doar sa deschizi ochii larg si sa inspiri adanc in piept, nu se poate sa nu-ti vina vreo idee, ce sa faci, unde sa mergi, ce sa vizitezi.  Nu recomand sa vi iarna pe aici cand crapa pietrele de frig , insa si iarna are farmecul ei in aceste locuri, m-am  ,,bucurat,, de patru ierni in acest oras si cu mana pe inima va pot spune ca este singurul loc din tara in care aerul curat la -30 de grade are o mireasma aparte pe care trebuie sa o simti tu insuti, nimeni nu-ti poate spune cu ce se aseamana acea mireasma, este unica in toata tara insa mare grija cand te avanti in gerul de afara, nu e de gluma iarna pe aici.

  Dar este vara, mai ploioasa din cate s-a dovedit pana acum insa temperaturile moderate te imbie sa iesi din casa, sa iei micul dejun in oras, sa bei cea mai buna cafea din oras pe terasa de la Mama Mia, dupa care sa mai hoinaresti un pic prin oras pentru ca la orice pas daca ai obosit gasesti o alta terasa la care sa te asezi si sa savurezi o bere rece.

 Daca te gandesti unde sa iei pranzul sau cina, nu-ti fa griji! Ai unde. Servirea si mancarea, in multe locuri cu specific local , sunt de cele mai multe ori impecabile, singura uimire o ai cand ceri nota de plata si te intrebi daca nu cumva a gresit calculele, chiar si in cele mai sofisticate localuri preturile sunt foarte acceptabile.

 Spre seara, dupa plimbarea obisnuita i-ti dau un sfat: Cauta cel mai aglomerat local si cauta un locsor numai pentru tine, nu ai cum sa nu intri in vorba cu cineva si asa ai si sansele mai mari sa petreci cat mai multe ore fara sa se inchida, aici e problema, ciucanii sunt persoane foarte stricte se pare cand vine vorba de somn, regula este : cat mai repede cu atat mai bine, de aceea ai riscul ca linistea ce se instaureaza dupa apusul soarelui sa te surzeasca.

  Indiferent de ora din noapte poti sa mergi pe jos acasa oriunde ai sta in oras, cea mai lunga plimbare catre casa nu are cum sa dureze mai mult de 20 de minute si... nu-ti fa griji, nu se leaga nimeni de tine, orasul asta e locul in care poti sa-ti lasi copiii pe afara si la ora 2 noaptea ca nimeni nu le face nimic, poate ti aduce la usa ca e prea tarziu pentru ei:))) 

  Te pui la somn si singurul lucru pe care poti si trebuie sa-l mai faci este sa te gandesti la noua zi ce va urma si la noile perindari pe care le vei face in cautare de noi locuri!

Va doresc vacanta placuta....:))))

    Greu de crezut dar adevarat, in centrul orasului mai gasesti oaze de liniste si pace pe cea mai mica terasa existenta probabil in Cluj. Trei mese dispuse intr-o mica curte interioara ce te invita sa-i calci pragul de fiecare data cand soarele straluceste puternic si simti ca te lasa fara suflare.  Imediat ce-i treci pragul parca treci intr-o alta lume, te intorci in timp, pe terasa unui birt de mahala din Micul Paris in anii 30', imediat cauti privirile posibililor interlocutori, ai impresia ca insusi Catavencu te asteapta la o masa cu un tap de bere rece in fata si te invita la o ,,politiche,, dar i-ti dai seama ca discutia nu te include si pe tine si nu poti decat sa asculti cu mare bagare de seama de la ce mai e nou prin societate pana la cine a spart gura iarmarocului de duminica in colt la Matache si cum Domnita Parachivescu s-a intors de la Paris alaturi de un frantuz de-al lor si nu mai paseste decat in mocasini de catifea si nu se mai da jos din caleasca de-o vreme incoace.

  Comanzi si tu o halba de bere rece, ca doar trebuie sa fi in ton cu interlocutorii si cat ai clipi hangita te si serveste cu o licoare aburinda de rece ce este pe care cat ai clipi o sorbi dintr-o inghititura si te revigorezi taman bine sa prinzi noi puteri pentru a face fata prafului si imbuzelii din targ, dar.... de ce sa nu mai comanzi un rand, de data asta si pentru companioni intrand asa in gratiile lor ce te vor purta mai apoi intr-un suier de idei si impresii ce te vor invalmasi, targul are viata si traieste acum mai mult ca oricand iti dai seama acum dupa ce asculti primele cuvinte, invalmasala lui ti se arata din vorbele iscusite ale lui Catavencu ce acum isi domina interlocutorii asa cum mereu a facut-o cand fervoarea ,,politichelui,, l-a cuprins.

  Te-ai racorit, stii ca mai ai drum de parcurs dar nu vrei sa pleci, mai comanzi un rand si te intinzi pe scaun la umbra unei umbrele si incepi sa visezi cu ochii deschisi, nu te mai deranjeaza decat jocul copiilor din vecini care de la caldura nu mai au astampar si fac uneori o forfota care asurzeste.... dar nu te deranjeaza, acum esti singur pe terasa...  inconjurat de peretii din caramida arsa de soare ai caselor din jur ale caror ferestre mici mai mult parca ascund de ochii tai taine numai de ei stiute.

Te ridici dupa ce simti ca soarele nu mai are atata putere, cobori usor palaria si-ti saluti companionii cerandu-ti scuze ca trebuie sa te retragi din discutie si sa-ti vezi in continuare de drum ... Lasi trei banuti pe masa pentru hangita care iti zambeste sfios si pasesti peste prag aruncand in spate promisiunea ca o sa revii imediat ce soarele te va ametii din nou..

  

  Daca aveti drum prin targul Clujului...nu ezitati sa intrebati de Zorki, care are ce-a mai ,,mare,, si ,,galagioasa,, terasa .... dar care te va fermeca imediat ce-i vei trece pragul.. 

Locul unde berea-i rece si buna....

By Sir_iahim

 

Anii trec ...anii repede trec...

     Uite ca am ajuns la o noua intersectie in viata, din nou alegeri ...ar spune unii, cred ca am ales deja fara sa-mi dau seama! sau nu?!?! Poate o sa reusesc in cativa ani sa raspund la aceasta intrebare, pana atunci nu pot decat sa ma las dus de valul care inca ma acopera si din care la un moment dat va trebui sa ies. Nu e de ajuns sa astept un colac de salvare asa cum pe multi in jurul meu ii vad ca fac ajungand ca intreaga viata sa si-o petreaca ....asteptand...  ce se simt simpli pioni si se comporta ca atare, in acelasi timp mi-am dat seama ca degeaba incerc sa fac valuri de unul singur caci efortul meu este mereu sortit esecului , fara familia, prietenii, colegii mei si toti ceilalti care gandesc ca mine nu voi reusi. Mi-am pus intrebarea : Eu cine as mai fi daca toti cei pe care-i cunosc nu ar mai exista? Gandeste-te ca esti intr-o tara straina departe de casa, cine te va aprecia si cine va fi acolo sa te corecteze cand gresesti? cine i-ti va cunoaste numele pe care propria mama ti l-a dat din nastere? in mintea cui va mai rasuna amintirea glasului tau? cine va mai fi acolo langa tine sa te iubeasca si sa te sustina la greu?.... Raspunsul la toate intrebarile este : NIMENI.... Fara amintirea pe care ti-o poarta cei din jurul tau nu mai esti nimeni, nimic, o simpla entitate , o simpla figura ce bantuie strazile si pe care toata lumea o uita dupa ce trece de coltul strazii. Ceea ce stim despre noi, ceea ce credem ca suntem, cu rele, cu bune, cu tristeti si cu bucurii le stim datorita celor din jurul nostru, fiecare priveste prin ochii prin care suntem vazuti suntem propria imagine pe care o au altii despre noi si asta ne modeleaza mereu. Ce am mai fi fara aceste imagini? Din nou va raspund: NIMENI.

   De aceea incerc sa-i apreciez pe cei din jurul meu pe fiecare in functie de cum ,,vad,, ca ma vede persoana respectiva, fac greseli mari prin asta dar sa nu uit ca sunt si eu un produs al societatii in care traim si care nu gratifica idealistii si perfectionistii, care sunt vazuti ca fiind prea egoisti si narcisisti, fiind mareu marginalizati si determinati sa se supuna majoritatii. Nu pretind ca sunt un idealist de aceea ma supun acelorasi legi pe care si voi le urmati inconstient in fiecare zi si care va determina sa fiti atat rai cat si buni, sa urati dar si sa iubiti, sa primiti dar si sa daruiti.

  Greu de atins o idee de baza in acesta pagina, precum gandurile mele sunt alambicate si mintea obosita, asa si ceea ce scriu pare uneori fara noima, mi-am dat seama ca de cele mai multe ori vreau sa spun mai multe decat pot si in acest fel ma fac de neinteles, nu e ceva nou, asa ca sa nu va mirati prea mult.

  Totusi sa ma axez pe ceva pentru ca de la ideea asta am pornit, am ajuns sa termin facultatea....Urale, fluieraturi, flori in aer, zgomot, freamat.....prea multa galagie pentru nimic, nmai un student presat de restante pe care le poarta in spate de ani de zile si care este stresat la maxim de licenta poate stii cat de fals poate fi un asa moment. Intradevar, trebuie sa ramana si ceva pentru posteritate ca sa zambeasca cineva de pe urma la atata chin si suferinta:))  deci sa spunem ca asa momente isi au rolul lor in imaginea societatii, insa, ceea ce trebuie sa ne bucure pe noi este ca am fost alaturi unul pentru celalalt in acesti trei ani si ne-am promis sa ne fim alaturi in anii ce vor urma.  Trebuie, ca la oscar, sa multumesc unor persoane speciale pentru mine, care m-au ajutat foarte mult si sper sa-mi fie aproape in continuare, asadar enumeram in ovatii si uralele multimii zgomotoase pe urmatorii:  Paula, Elena,Mona, Dana, Gabi, Ana, Andrei, Daniela...si lista ar putea continua dar mi-a expirat timpul pe scena.

  Alaturi de ei am stat pe baricadele Facultatii de Psihologie, si culmea?!?!?! chiar am reusit sa ne taram pana la sfarsit si sa iesim si cu capul sus, ma intreb uneori oare ce as fi reusit fara ei? NIMIC este din nou raspunsul.

Dragi colegi, va multumesc si nu uitati ca suntem aici si avem obligatia sa facem bine, nu numai pentru noi ci in special celor din jurul nostru. Trebuie sa daruim ca sa primim ceva, trebuie sa fim perseverenti si sa nu dam inapoi de la nimic, timpul nu poate fi dat inapoi deci sa nu ne lasam cufundati in dezamagirile trecutului, mai mari sau mai mici si sa vedem speranta ce viitorul ne-o va rezerva intotdeuna si o va darui celor care stiu sa profite de ea.

Bafta tuturor!!!

Erdely Mihai

Orizont...beton si cam atat...nu mai vad altceva, superficialitatea celor ce ma inconjoara tinde sa paleasca prin prisma blocurilor, a masinilor fara numar a caror forfota abea o mai suport, a agitatii constante care m-a antrenat pana acum; Nu mai vreau.... ce-i mult strica!  Incepi sa-ti dai seama ca ai o ,,mica,, problema in momentul in care incepi sa-i privesti pe cei din jurul tau ca pe niste masini, manati de o forta a caror meandre nu o pot deslusi si pe care nu o pot intelege, merg mai departe, nici numai are rost efortul anevoios de a tine pasul cu ei....de ce? imi pun intrebarea, de ce trebuie mereu sa fiu mai bun decat masinile astea zgomotoase in al caror huruit asurzitor ma afund in fiecare zi si dupa ale caror reguli ajung sa traiesc , unde e spiritul liber cugetator? o fantasma printre pietre si metale contorsionate, nimic altceva. Credeam ca e viata in cel mai mic lucru, chiar si un obiect, ....  cat se poate de fals!  Nu! Nu va spun la asa aberatii, nu e viata in nimic , numai noi vrem sa credem lucrul acesta in singuratatea noastra , numai asa ne putem explica ceea ce nu vom vedea niciodata pana nu ne vom deschid ochii cu adevarat, viata e in noi atata timp cat nu o lasam rapusa de aberatiie pe care noi insine le-am creat ca sa ne guverneze  in speranta ca vom fi in siguranta, ca vom duce o viata usoara. Dragii mei! Uitati cine suntem si cum am ajuns cine suntem! Sunem animale in sinea noastra si asta vom ramane, am pus faptele animalice pe seama masinilor si a unor credinte de care acum cand avem mai mare nevoie de schimbare chiar noi, creatorii lor nu le mai putem schimba, paradoxal as spune, insa foarte aproape de adevar.  Am ajuns sclavii nostrii... si putini cei care vad acest lucru.... dureros, mi-e mila...  insa nu de mine... ci de  restul care inca se lasa condusi de propria fantasma,de propria imaginatie limitata, ce se inchina propriilor creatii si le aduc tribut,aceasta le va aduce si pieirea intr-un final ...

   Am spus NU!

Nu o sa ma las condus de nimic din ce a creat omul in sute de ani, nu sunt sclavul unei masinarii si nimic din lumea asta nu poate sa-mi ia ceea ce numai eu am dreptul sa-mi suprim, constiinta de sine, Ego-ul eu propriu, toate gandurile si faptele mele....  Rad...rad cu nepasare in fata tuturor acestor neputinciosi ce din disperare ca nu se pot salva se agata de orice pot, suntem jalnici si demni de mila in fata puterii supreme... suntem nimicuri ce nu merita sa traiasca din belsugul acestui pamant... suntem si vom ranane ..... animale.... nimic mai mult!

"Vegheaţi... ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul unui om, sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunui dobitoc de pe pământ, sau chipul vreunei păsări care zboară pe cer... Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului" (Deut 27,15; 4,15-20.23-30). 

Nu mai pot sa dorm..

    Mai mult decat ciudat... a mai trecut o sesiune..penultima pentru mine sper! insa desi una foarte dezastroasa a schimbat multe in noi...hai sa recunosc..in mine! De ce si cum s-a ajuns la asta nu as putea spune exact, dar exista si un dar prin ce vreau sa spun.. stresul de anul asta a ajuns pe noi culmi, asa ceva  nu am mai simtit pana acum...bine ca a trecut .  Mi se spune ca-mi complic viata, de data asta mi-am complicat-o prea mult se pare...am incercat prea mult sa nu gandesc incat asta mi-a ocupat tot timpul...ca sa-l citez pe Mircea si sa adaptez  ,,Traiesc in mintea mea si asta-mi ocupa tot timpul...  ,, suna ciudat!  Deloc. Ma uitam aseara pe ceva poze de prin Azuga, brusc am recazut in copilarie si la fel de repede m-a cuprins o stare de calm si bunadispozitie ce nu am mai simtit din perioada in care ma luam cu noaptea in cap si mergeam sa schiez in cele mai nebanuite locuri, pe unde nici ala rau nu-si intarca copiii, cum bine spunea tatal meu, de-ar stii el saracu pe unde puteau sa-mi ramana oasele si nimeni nu m-ar fi gasit....  insa acele momente erau cele mult binevenite, libertatea pe care o puteam experimenta nu se compara cu nimic, eram propriul meu stapan si la 1450 m altitudine eram si ,,deasupra tuturor,,

Mirosul frigului de la ora 4 dimineata, ori numai eu puteam simti asa ceva? dar va spun ca la asa ora , si cu o mica adiere de vant, la munte aerul rece are cea mai dulce mireasma, nu poate fi descrisa, trebuie sa o simti pe propria piele. Schiurile la spate, claparii in picioare, un termos cu ceai si multa nerabdare...astea erau armele cu care plecam in ,,lupta matinala,,. Dupa o noapte de ninsoare grea nu poti spune ca era usor drumul insa la acele ore aveai sansa de a face primele urme in partia proaspat acoperita de zapada, erai primul exploratior a acestui  tinut ce in fiecare dimineata era altul, altul nou gata de explorat, abea asteptand sa-i deslusesti tainele ingropate cu o noapte in urma. Entuziasmul, aerul curat, si o minte odihnita erau tot ceea ce-ti trebuia sa intri transa, mare grija ca aceasta euforie are si mici surprize pe care ti le ascunde la tot pasul. Cu greu reuseam sa nu ma abat de la drum, sa nu ma opresc si sa visez cu orele intr-un loc, dar faceam eforturi si mergeam mai departe. O data ce te apropiai de varf si zareai primele raze de soare coborand de pe M-tii Bucegi si revarsandu-se pe covorul de zapada asternat pe partia de schii te cuprindea un fior rece care ar fi putut sa te inghete pe loc, dupa o scurta pauza si o gura de ceai fierbinte i-mi faceam curaj si porneam mai departe, ultima suta de metri parea cea mai lunga, parca muntele te impingea inapoi de unde ai venit, zapada se transforma in geata, panta era din ce in ce mai abrupta si greutatea schiurilor insuportabila....   Fara sa te mai gandesti...ajungi pe varful Sorica....soarele te inunda si te blochezi....MINUNAT.. e singurul cuvant care-ti vine in cap, in fata ta se intinde intreaga vale a Prahovei, in dreapta ta precum unei santinele se inalta impunatori Bucegii, Costila, Vf. Omu... aici soarele straluceste de multe ore deja, totul traieste mai mult aici sus, ziua e mult mai lunga...  se zice ca daca este senin perfect in valea Prahovei poti vedea si Bucurestiul...nu am reusit sa vad pana acum si nici nu cred sa se mai vada de la atata poluare.

Orbit de soarele puternic, te intorci cu privirea catre Azuga, orasul sub creasta muntelui Sorica inca doarme, e cuprins de intuneric inca... desi o imagine frumoasa, te cuprinde totusi un sentiment de manie privind cum atatia oamenii inca dorm... saracii de ei..daca numai ar stii ce frumos e aici.. sunt oare singurul care ,,traieste,, la ora asta..i-ti vine sa urlii la ei sa se trezeasca... insa imediat renunti.  De ce sa mai impart cu altcineva aceasta senzatie?  O vreau doar pentru mine..numai eu..sa fiu singurul care in aceasta dimineata a iubit, a urat, a plans si a ras in acelasi timp....sunt vesel...zambesc de unul singur, incep sa-mi rotesc privirea, parca mai caut pe cineva, cineva te priveste?!?!? te cuprinde un fior si te ingheata imediat...Sunt singur, i-ti spui, dar in acelasi timp te incalzesti cu gandul la cei dragi, numai de ar fi si ei aici..sa vada aceasta vraja, e minunat..... mi-e dor de munte,mi-e dor de acele momente, as vrea sa-mi mai inghete sufletul in varful muntelui, sa tremuri de fiecare data cand ajungi pe creasta, sa fiu iar copil si sa simt acest prim sarut inghetat al naturii, al muntelui, numai acolo poti sa te renasti din nou si din nou...de fiecare data. 

Ce-ar fi daca toti am avea aceasta sansa de a ne renaste , ar fi o lume mai buna? Cu siguranta ca ar fi! Nici nu ma indoiesc. Numai gandindu-ma la ceea ce simt acum cand parcurg din nou aceste trairi si deja simt ca sunt un om mai bun, ca privesc altfel totul, vreau sa ies din casa...si asta voi face...nu conteaza unde ... pentru ca puterea gandului te poate duce oriunde si de ar fi sa stau pe o banca in parc vara, acelasi fior rece i-mi va trece prin coloana in timp ce ma visez din nou ,,Deasupra tuturor...  ,,  Mi-am regasit sufetul...e acolo sus! A ramas de cand eram copil acolo..si asteapta de atunci sa-l regasesc, ii este frica ca este singur...dar fi linistit..nu te-am uitat, vine si ziua in care te voi regasii si atunci voi traii din nou!  Fi sigur de asta...O sa vin!