vineri, 25 martie 2011

Din nou pe drum. . .

Azi din păcate nu am reuşit să nu gândesc, cursivitatea zile a fost una cât se poate de banală, atât de banală încât aş putea spune că dezvolt o stereotipie dacă mai continui cu aşa zile minunate. Pe scurt, o zi începută frumos dar care se încheie trist, cel puţin până ajung acasă şi ştiu sigur că cineva mă va linişti şi prin simpla prezenta fără a spune nimic. Cum am reuşit mereu să văd partea bună sau să-mi regăsesc optimismul în orice rău, acum, tind să fac asemenea. Cum? Ei bine, îmi dau seama că indiferent câte ai pe cap există acel moment dimineaţa, imediat după ce te-ai trezit în care chiar nu gândeşti şi nu te gândeşti la nimic, un simplu sărut te face să zâmbeşti, o ştire la televizor te poate amuză, o simplă îndeletnicire matinală te poate tine ocupat şi liniştit. Poţi fi tu, om liniştit, în fiecare dimineaţa indiferent de vacarmul prin care ai trecut în ziua precedentă, ai şansa zilnică de a o lua de la capăt, de a face lucrurile altfel, de a fi mai bun sau poate mai rău, pe scurt, totul sau nimic. Promit să profit de aceaste momente în fiecare zi, căci a mă bucura că trăiesc şi sunt liber încă să gândesc este poate cel mai de preţ dar de care ne putem bucura, restul de lucruri cu care ne umplem viaţa sunt atât de efemere încât nu merită menţionate. Până la urmă din pământ ne naştem şi în el sfârşim iar tot ce rămâne din noi este amintirea noastră în mintea celor ce te-au cunoscut, bun sau rău. . rămâne ca fiecare să alegem în fiecare dimineaţa cum! Tu ce alegi?

joi, 24 martie 2011

Stau la margine de drum. .

. . . şi aştept un autobus. Nimic special în asta, plictiseală,
rutina, gânduri peste gânduri, reiau tot ce am făcut azi, ce am spus,
pe cine am văzut, cam ce face un om normal atunci când nu face nimic.
Ajung însă în acel punct în care nu mă mai gândesc la nimic, dacă ai
simţit asta vreodată cu siguranţă ştii că este un moment delicat.
Prefer să numesc acest moment tărâmul tuturor posibilităţilor, de ce?
ei bine, pentru că acum mintea ta sta la o răscruce de drumuri, dacă
până aici drumul a fost lin şi gândirea cursiva aici ajungi într-un
blocaj, pur şi simplu te simţi pierdut, departe de ceea ce tu
reprezinţi, de tot ce te defineşte ca şi om şi ca personalitate.
  Acum este momentul în care ai ajuns SA NU GÂNDEŞTI ! Dacă ai ajuns
aici ai felicitările mele, este singura ta şansă să renaşti în viaţa
asta, de aici totul depinde de o singură conexiune între doi neuroni,
dintre miliarde câţi sunt se vor uni acum doi electroni, un simplu
transfer incontrolabil pt o minte fie ea şi odihnită, de aici ai şansa
fie de a te regăsi fie de a te pierde din nou în cotidian. Acel impuls
nervos, acea conexiune, acea stare de spirit dacă pt tine credinţa
primează asupra ştiinţei, este momentul pe care îl aştepţi toată
viaţa, îl trăieşti în fiecare zi, dar rar sau niciodată nu îl
conştientizezi. M-am educat singur în timp, iar repetiţia ştim bine că
este mama învăţăturii, să recunosc aceste clipe şi să profit de ele pt
a mă regăsi, fie pt a mă bucură de ceva sau pur şi simplu a mă
binedispune. Ce pot să recomand este că dinainte să încerci asta, să
cauţi şi să-ţi defineşti bine în minte refugiile pe care le preferi
cel mai mult, ce îţi face plăcere să faci, ce vise ai, ce dorinţe sau
preferatul meu pe cine iubeşti.
 Tot ce pot de exemplu acum să gândesc într-un aşa moment este că voi
ajunge acasă în curând şi braţele iubitei mele se vor strânge în jurul
meu iar căldura ei va reuşi ca de fiecare data să mă facă să uit de
toate gândurile rele şi de toate grijile, să ştiu că cineva are grijă
de mine şi mă vă proteja precum un copil speriat este mai mult decât
un gând bun, este o reverie pentru mine. Aşadar, caută adânc în tine
ce te face să te simţi bine şi profita de acest gând atunci când nu
vei mai gândi nimic, nu-ţi lăsa mintea şi căile ei întortocheată să-ţi
joace feste, caută să fi mereu pregătit pentru neaşteptat, pentru
necunoscut!    . . . To be continued. .

luni, 21 martie 2011

Proiect Photoshop One

Personajele sunt fictive si orice asemanare cu persoane cunoscute este pur intamplatoare:))