Greu de crezut dar adevarat, in centrul orasului mai gasesti oaze de liniste si pace pe cea mai mica terasa existenta probabil in Cluj. Trei mese dispuse intr-o mica curte interioara ce te invita sa-i calci pragul de fiecare data cand soarele straluceste puternic si simti ca te lasa fara suflare.  Imediat ce-i treci pragul parca treci intr-o alta lume, te intorci in timp, pe terasa unui birt de mahala din Micul Paris in anii 30', imediat cauti privirile posibililor interlocutori, ai impresia ca insusi Catavencu te asteapta la o masa cu un tap de bere rece in fata si te invita la o ,,politiche,, dar i-ti dai seama ca discutia nu te include si pe tine si nu poti decat sa asculti cu mare bagare de seama de la ce mai e nou prin societate pana la cine a spart gura iarmarocului de duminica in colt la Matache si cum Domnita Parachivescu s-a intors de la Paris alaturi de un frantuz de-al lor si nu mai paseste decat in mocasini de catifea si nu se mai da jos din caleasca de-o vreme incoace.

  Comanzi si tu o halba de bere rece, ca doar trebuie sa fi in ton cu interlocutorii si cat ai clipi hangita te si serveste cu o licoare aburinda de rece ce este pe care cat ai clipi o sorbi dintr-o inghititura si te revigorezi taman bine sa prinzi noi puteri pentru a face fata prafului si imbuzelii din targ, dar.... de ce sa nu mai comanzi un rand, de data asta si pentru companioni intrand asa in gratiile lor ce te vor purta mai apoi intr-un suier de idei si impresii ce te vor invalmasi, targul are viata si traieste acum mai mult ca oricand iti dai seama acum dupa ce asculti primele cuvinte, invalmasala lui ti se arata din vorbele iscusite ale lui Catavencu ce acum isi domina interlocutorii asa cum mereu a facut-o cand fervoarea ,,politichelui,, l-a cuprins.

  Te-ai racorit, stii ca mai ai drum de parcurs dar nu vrei sa pleci, mai comanzi un rand si te intinzi pe scaun la umbra unei umbrele si incepi sa visezi cu ochii deschisi, nu te mai deranjeaza decat jocul copiilor din vecini care de la caldura nu mai au astampar si fac uneori o forfota care asurzeste.... dar nu te deranjeaza, acum esti singur pe terasa...  inconjurat de peretii din caramida arsa de soare ai caselor din jur ale caror ferestre mici mai mult parca ascund de ochii tai taine numai de ei stiute.

Te ridici dupa ce simti ca soarele nu mai are atata putere, cobori usor palaria si-ti saluti companionii cerandu-ti scuze ca trebuie sa te retragi din discutie si sa-ti vezi in continuare de drum ... Lasi trei banuti pe masa pentru hangita care iti zambeste sfios si pasesti peste prag aruncand in spate promisiunea ca o sa revii imediat ce soarele te va ametii din nou..

  

  Daca aveti drum prin targul Clujului...nu ezitati sa intrebati de Zorki, care are ce-a mai ,,mare,, si ,,galagioasa,, terasa .... dar care te va fermeca imediat ce-i vei trece pragul.. 

Locul unde berea-i rece si buna....

By Sir_iahim

 

Anii trec ...anii repede trec...

     Uite ca am ajuns la o noua intersectie in viata, din nou alegeri ...ar spune unii, cred ca am ales deja fara sa-mi dau seama! sau nu?!?! Poate o sa reusesc in cativa ani sa raspund la aceasta intrebare, pana atunci nu pot decat sa ma las dus de valul care inca ma acopera si din care la un moment dat va trebui sa ies. Nu e de ajuns sa astept un colac de salvare asa cum pe multi in jurul meu ii vad ca fac ajungand ca intreaga viata sa si-o petreaca ....asteptand...  ce se simt simpli pioni si se comporta ca atare, in acelasi timp mi-am dat seama ca degeaba incerc sa fac valuri de unul singur caci efortul meu este mereu sortit esecului , fara familia, prietenii, colegii mei si toti ceilalti care gandesc ca mine nu voi reusi. Mi-am pus intrebarea : Eu cine as mai fi daca toti cei pe care-i cunosc nu ar mai exista? Gandeste-te ca esti intr-o tara straina departe de casa, cine te va aprecia si cine va fi acolo sa te corecteze cand gresesti? cine i-ti va cunoaste numele pe care propria mama ti l-a dat din nastere? in mintea cui va mai rasuna amintirea glasului tau? cine va mai fi acolo langa tine sa te iubeasca si sa te sustina la greu?.... Raspunsul la toate intrebarile este : NIMENI.... Fara amintirea pe care ti-o poarta cei din jurul tau nu mai esti nimeni, nimic, o simpla entitate , o simpla figura ce bantuie strazile si pe care toata lumea o uita dupa ce trece de coltul strazii. Ceea ce stim despre noi, ceea ce credem ca suntem, cu rele, cu bune, cu tristeti si cu bucurii le stim datorita celor din jurul nostru, fiecare priveste prin ochii prin care suntem vazuti suntem propria imagine pe care o au altii despre noi si asta ne modeleaza mereu. Ce am mai fi fara aceste imagini? Din nou va raspund: NIMENI.

   De aceea incerc sa-i apreciez pe cei din jurul meu pe fiecare in functie de cum ,,vad,, ca ma vede persoana respectiva, fac greseli mari prin asta dar sa nu uit ca sunt si eu un produs al societatii in care traim si care nu gratifica idealistii si perfectionistii, care sunt vazuti ca fiind prea egoisti si narcisisti, fiind mareu marginalizati si determinati sa se supuna majoritatii. Nu pretind ca sunt un idealist de aceea ma supun acelorasi legi pe care si voi le urmati inconstient in fiecare zi si care va determina sa fiti atat rai cat si buni, sa urati dar si sa iubiti, sa primiti dar si sa daruiti.

  Greu de atins o idee de baza in acesta pagina, precum gandurile mele sunt alambicate si mintea obosita, asa si ceea ce scriu pare uneori fara noima, mi-am dat seama ca de cele mai multe ori vreau sa spun mai multe decat pot si in acest fel ma fac de neinteles, nu e ceva nou, asa ca sa nu va mirati prea mult.

  Totusi sa ma axez pe ceva pentru ca de la ideea asta am pornit, am ajuns sa termin facultatea....Urale, fluieraturi, flori in aer, zgomot, freamat.....prea multa galagie pentru nimic, nmai un student presat de restante pe care le poarta in spate de ani de zile si care este stresat la maxim de licenta poate stii cat de fals poate fi un asa moment. Intradevar, trebuie sa ramana si ceva pentru posteritate ca sa zambeasca cineva de pe urma la atata chin si suferinta:))  deci sa spunem ca asa momente isi au rolul lor in imaginea societatii, insa, ceea ce trebuie sa ne bucure pe noi este ca am fost alaturi unul pentru celalalt in acesti trei ani si ne-am promis sa ne fim alaturi in anii ce vor urma.  Trebuie, ca la oscar, sa multumesc unor persoane speciale pentru mine, care m-au ajutat foarte mult si sper sa-mi fie aproape in continuare, asadar enumeram in ovatii si uralele multimii zgomotoase pe urmatorii:  Paula, Elena,Mona, Dana, Gabi, Ana, Andrei, Daniela...si lista ar putea continua dar mi-a expirat timpul pe scena.

  Alaturi de ei am stat pe baricadele Facultatii de Psihologie, si culmea?!?!?! chiar am reusit sa ne taram pana la sfarsit si sa iesim si cu capul sus, ma intreb uneori oare ce as fi reusit fara ei? NIMIC este din nou raspunsul.

Dragi colegi, va multumesc si nu uitati ca suntem aici si avem obligatia sa facem bine, nu numai pentru noi ci in special celor din jurul nostru. Trebuie sa daruim ca sa primim ceva, trebuie sa fim perseverenti si sa nu dam inapoi de la nimic, timpul nu poate fi dat inapoi deci sa nu ne lasam cufundati in dezamagirile trecutului, mai mari sau mai mici si sa vedem speranta ce viitorul ne-o va rezerva intotdeuna si o va darui celor care stiu sa profite de ea.

Bafta tuturor!!!

Erdely Mihai