Mai mult decat ciudat... a mai trecut o sesiune..penultima pentru mine sper! insa desi una foarte dezastroasa a schimbat multe in noi...hai sa recunosc..in mine! De ce si cum s-a ajuns la asta nu as putea spune exact, dar exista si un dar prin ce vreau sa spun.. stresul de anul asta a ajuns pe noi culmi, asa ceva nu am mai simtit pana acum...bine ca a trecut . Mi se spune ca-mi complic viata, de data asta mi-am complicat-o prea mult se pare...am incercat prea mult sa nu gandesc incat asta mi-a ocupat tot timpul...ca sa-l citez pe Mircea si sa adaptez ,,Traiesc in mintea mea si asta-mi ocupa tot timpul... ,, suna ciudat! Deloc. Ma uitam aseara pe ceva poze de prin Azuga, brusc am recazut in copilarie si la fel de repede m-a cuprins o stare de calm si bunadispozitie ce nu am mai simtit din perioada in care ma luam cu noaptea in cap si mergeam sa schiez in cele mai nebanuite locuri, pe unde nici ala rau nu-si intarca copiii, cum bine spunea tatal meu, de-ar stii el saracu pe unde puteau sa-mi ramana oasele si nimeni nu m-ar fi gasit.... insa acele momente erau cele mult binevenite, libertatea pe care o puteam experimenta nu se compara cu nimic, eram propriul meu stapan si la 1450 m altitudine eram si ,,deasupra tuturor,,
Mirosul frigului de la ora 4 dimineata, ori numai eu puteam simti asa ceva? dar va spun ca la asa ora , si cu o mica adiere de vant, la munte aerul rece are cea mai dulce mireasma, nu poate fi descrisa, trebuie sa o simti pe propria piele. Schiurile la spate, claparii in picioare, un termos cu ceai si multa nerabdare...astea erau armele cu care plecam in ,,lupta matinala,,. Dupa o noapte de ninsoare grea nu poti spune ca era usor drumul insa la acele ore aveai sansa de a face primele urme in partia proaspat acoperita de zapada, erai primul exploratior a acestui tinut ce in fiecare dimineata era altul, altul nou gata de explorat, abea asteptand sa-i deslusesti tainele ingropate cu o noapte in urma. Entuziasmul, aerul curat, si o minte odihnita erau tot ceea ce-ti trebuia sa intri transa, mare grija ca aceasta euforie are si mici surprize pe care ti le ascunde la tot pasul. Cu greu reuseam sa nu ma abat de la drum, sa nu ma opresc si sa visez cu orele intr-un loc, dar faceam eforturi si mergeam mai departe. O data ce te apropiai de varf si zareai primele raze de soare coborand de pe M-tii Bucegi si revarsandu-se pe covorul de zapada asternat pe partia de schii te cuprindea un fior rece care ar fi putut sa te inghete pe loc, dupa o scurta pauza si o gura de ceai fierbinte i-mi faceam curaj si porneam mai departe, ultima suta de metri parea cea mai lunga, parca muntele te impingea inapoi de unde ai venit, zapada se transforma in geata, panta era din ce in ce mai abrupta si greutatea schiurilor insuportabila.... Fara sa te mai gandesti...ajungi pe varful Sorica....soarele te inunda si te blochezi....MINUNAT.. e singurul cuvant care-ti vine in cap, in fata ta se intinde intreaga vale a Prahovei, in dreapta ta precum unei santinele se inalta impunatori Bucegii, Costila, Vf. Omu... aici soarele straluceste de multe ore deja, totul traieste mai mult aici sus, ziua e mult mai lunga... se zice ca daca este senin perfect in valea Prahovei poti vedea si Bucurestiul...nu am reusit sa vad pana acum si nici nu cred sa se mai vada de la atata poluare.
Orbit de soarele puternic, te intorci cu privirea catre Azuga, orasul sub creasta muntelui Sorica inca doarme, e cuprins de intuneric inca... desi o imagine frumoasa, te cuprinde totusi un sentiment de manie privind cum atatia oamenii inca dorm... saracii de ei..daca numai ar stii ce frumos e aici.. sunt oare singurul care ,,traieste,, la ora asta..i-ti vine sa urlii la ei sa se trezeasca... insa imediat renunti. De ce sa mai impart cu altcineva aceasta senzatie? O vreau doar pentru mine..numai eu..sa fiu singurul care in aceasta dimineata a iubit, a urat, a plans si a ras in acelasi timp....sunt vesel...zambesc de unul singur, incep sa-mi rotesc privirea, parca mai caut pe cineva, cineva te priveste?!?!? te cuprinde un fior si te ingheata imediat...Sunt singur, i-ti spui, dar in acelasi timp te incalzesti cu gandul la cei dragi, numai de ar fi si ei aici..sa vada aceasta vraja, e minunat..... mi-e dor de munte,mi-e dor de acele momente, as vrea sa-mi mai inghete sufletul in varful muntelui, sa tremuri de fiecare data cand ajungi pe creasta, sa fiu iar copil si sa simt acest prim sarut inghetat al naturii, al muntelui, numai acolo poti sa te renasti din nou si din nou...de fiecare data.
Ce-ar fi daca toti am avea aceasta sansa de a ne renaste , ar fi o lume mai buna? Cu siguranta ca ar fi! Nici nu ma indoiesc. Numai gandindu-ma la ceea ce simt acum cand parcurg din nou aceste trairi si deja simt ca sunt un om mai bun, ca privesc altfel totul, vreau sa ies din casa...si asta voi face...nu conteaza unde ... pentru ca puterea gandului te poate duce oriunde si de ar fi sa stau pe o banca in parc vara, acelasi fior rece i-mi va trece prin coloana in timp ce ma visez din nou ,,Deasupra tuturor... ,, Mi-am regasit sufetul...e acolo sus! A ramas de cand eram copil acolo..si asteapta de atunci sa-l regasesc, ii este frica ca este singur...dar fi linistit..nu te-am uitat, vine si ziua in care te voi regasii si atunci voi traii din nou! Fi sigur de asta...O sa vin!
