VIs de iarna!

A fost odata ca-n povesti, incat daca nu as fi fost eu sa povestesc nu s-ar fi intamplat.
Se spune din batrani ca roata se invarte si cat timp roata se va invarti, vom fi supusi mereu aceluiasi ciclu al vietii de care vom gasi adesea de pret a ne minuna degeaba ca mai apoi, aceiasi NOI, sa ne minunam de cat de inocenti am putut fi.
O minte inteleapta ajunge sa spuna spre finalul operei sale cum ca si-a gasit fericirea, insa din vechi timpuri putem spune ca mintiile intelepte si-au gasit fericirea si odihna doar la sfarsitul vietii, tragic! am spune; insa tot ei ne invata cum trebuie sa ne traim viata. Eroii povestii noastre nu sunt modele ale fictiunii noastre cotidiene, ei, eroii, isi gasesc radacinile in cele mai ascunse crevase ale simturilor noastre, ei sunt noi si noi suntem ei in acelasi timp. Ne fac adesea sa ne identificam cu ei cat si sa fim revoltati in acelasi timp, ne pun la indoiala principii dupa care credem ca traim si legi pe care le urmam orbeste. Doar ei ne fac sa visam la ceea ce ar fi putut fi, la ceea ce am fi putut deveni in fiecare moment de pana acum al vietii noastre, ne urmaresc atent pasii si noi incercam sa-i urmam pe ai lor, ne zdruncina credintele si ne fac mai buni sau mai rai in acelasi timp, ei, eroii sunt cei care pot sa ne dea viata dar pot sa ne si-o ia de mii de ori intr-o secunda.....
De ce mai avem nevoie de ei? are rost uneori sa ne intrebam, ei bine, avem nevoie, fara ei nu ne putem ridica desupra la ceea ce suntem din nastere, simple fiinte ce nu gandesc, ce au mereu nevoie de ajutor, inocenti ca sa nu spunem altfel. Trebuie sa ne identificam cu mai mult intotdeuna, numai asa vom putea sa ne dezvoltam, sa ne afirmam sinele ca o fiinta ce nu doreste de la viata doar ce-i ofera asa zisul destin, tot ce conteaza este daca vrei sa-ti faci tu destinul sau sa-i lasi pe altii sa ti-l scrie pe masura ce tu joci dansul unui papusar care te trage de ate.

......alege ce vrei sa fi! Dansator sau Coregraf ?

>>memento mori<<

Ceea ce citesti acum nu este o poveste, este ceea ce ramane in urma ei, in urma eroilor sai, si a faptelor acestora de vitejie sau lasitate , nu trebuie sa citesti o poveste pentru a ti-o putea imagina mai bine. De ce sa fi ceea ce a gandit mintea altcuiva, ce te face pe tine sa crezi ca poti simti ceea ce a incercat sa-ti transmita persoana respectiva? Refuz, refuz categoric sa ma las condus de lasitatea altora de a a-si lua in maini propriul lor destin si a face din acesta ce pot ei mai bine prin puterile care le sunt date ...
Ma gandeam sa scriu o poveste despre eroi...sau despre unul cel putin, insa la scurt timp mi-am dat seama ca nu pot fi unul, insa pot fi eu insumi, nu stiu daca am fost erou pt cineva sau daca voi putea fi vreodata, insa mi-ar placea foarte mult.
Ce poate fi mai frumos decat sa fi eroul cuiva? Probabil mai sunt si alte sentimente care sa te faca sa te simti important...insa prea putine care sa-ti puna in valoare ceea ce ai mai scump pe lume si anume pe tine insusi asa cum esti in cea mai pura forma, neintinat de reguli si legi, de ganduri rele si de oameni dornici sa te distruga, trebuie sa fi tu insuti ca sa descopri eroul din tine...
Incerc sa ma regasesc, incerc sa ajung eroul cuiva, intr-o poveste ce se pare ca nu mai are sfarsit, ce continua....si continua....pana cand? numai timpul stie...
Timpul este singurul care poate spune daca eu sunt sau nu sunt eroul povestii mele..sau doar am incercat sa fiu...
Prefer sa ma cred unicat si in acest fel sa fiu eu insumi...sa nu ma las prada simplitatilor cotidiene care nu fac altceva decat sa te distruga incet incet...
Trebuie sa iubesti in viata tot ce e frumos...frumos nu numai pentru tine cat si pentru divinitate si cand spun divinitate nu ma refer la Dumnezeu, ma refer la divinitatea din fiecare si divinitatea mea imi spune sa pun totul sub semnul intrebarii si sa nu ma las condus de nimeni, doar asa voi putea fi eu insumi.

Momentan , dupa mai mult de doi ani sunt eu insumi iar...nu stiu motivul, dar povestea care mi se desfasoara in fata ochilor este cat se poate de vivida si reala...ma bucur de ea in fiecare zi si nu cer decat sa fie vazuta si de altii... poate ca sentimentul de a ma face reauzit este doar in mintea mea insa povestea ce se desfasoara in fata mea ma sperie, ma sperie de moarte! De ce oare sa ma sperie sa fiu eu iar insumi? Eu nu gasesc raspunsul...poate tu o sa reusesti... Tu,cel ce asculta si nu zice nimic, cel ce poate judeca sau poate gratia in orice moment al vietii mele fara ca eu sa fiu parte la judecata....

Este tarziu...si povestea din mintea mea trece de granitele simturilor comune....ceea ce ma supara mai mult este ca nu pot spune in cuvinte ceea ce simt.... Nu fac decat sa astept ca cineva sa ma inteleaga....gresesc...trebuie sa urli din tot sufletul ca sa te faci auzit..
Exista sentiente ce le putem spune in fiecare zi, le uzitam atat de des incat nu mai au valozre, dar cum iti poti spune tie insuti ca traiesti, traiesti din nou si visezi, este ceva ce ma depaseste...poate mintea mea imi joaca feste dar in acelasi timp imi satisface nevoia de a traii, am fost eu...m-am pierdut...si m-am regasit...sunt din nou eu....si vreau sa raman asa...



Povestea va continua......